מ Omul ăsta lungit, care doarme aici, e om de carne, e om de oase: făcut din cărțile pe care le căuta. O lua pe un drum și conducea treizeci de minute, ajungea la carte, se uita întîi la cotoare și se întorcea. Cînd se ridica și mergea curgeau din el numai fraze. Unele sunau într-un fel prelungit, o notă întreagă, jumătate de punct, două note, un șir, ecouri, reveniri. Așa devenea el, pe măsură ce găsea cartea. Era un fel de a se petrece pînă la moarte.
Lungit acum pe masă, cu mîinile cruciș pe piept, călcîiele apropiate, se desfăta. Avea cartea. Era. Au mai curs din el niște fraze. Una a fost Să nu ne grăbim. Alta, Vom vedea. Poate se teme de orbire.
Deși ochii lui sînt formați, încă nu vede. Înăuntru e întuneric. Aude tot. Îl strînge un gînd de ieșire. N-am încotro. Neavînd încotro, n-are nici loc. Stă într-un picior, stă pe masă. Stă lungit. Încearcă să ocupe toată masa, unde să-și pună cărțile? E loc pe dușumea. E Jos.
