Șelega și Șeleg s-au iubit mult atunci. Și-au construit în gînd o casă în care a venit apoi un copil. Tatăl meu.
Tata n-a avut nici un nume pentru mine, era tata și atît. Singurul tată din lume. Muncea tot timpul și tăcea tot timpul. Așa a trecut viața lui, în doi timpi. Din corpul muncitor și tăcut nu s-a ridicat nimic la suprafață. Pielea lui n-a secretat nimic. Înăuntrul era de un secret desăvîrșit. Odată, muncind, a căzut mai rău și apoi a devenit pământ. Brigada de la deratizarea orașului răcnește mereu că pămîntul trebuie dat luciului. Să nu rămînă urme.
Cînd am intrat în subterană nu auzeam decît căderea lui care suna la mine în corp ca reluarea unei bușituri între pămînt și alte corpuri. Căderea lui era acolo. Absența lui a devenit o urmă.
