Nu-mi spune nimeni pe nume. Sînt un măturător. Unul cu părul alb, singur în Bidonville. Singularitatea asta ține loc de nume. Pe oamenii de aici îi cheamă în multe feluri. Trebuie să mă fi chemat și pe mine cîndva. Bunicii mele răsăritene apropiații îi spuneau Șelega, după zăpada care căzuse cu fulgi neobișnuit de mari în noaptea în care s-a născut. Străbunicul a prins-o cu amîndouă mîinile, a ridicat-o pînă în dreptul ochilor, s-a uitat bine la ea și la albul de-afară, apoi i-a dat un nume.
Pe tine te va chema Șelega, după vremea de-afară, nu după pielea ta. În viața în care intri de azi vei întîlni un bărbat după chipul și voia ta, iar el se va numi Șeleg. Profeții de la templu spun că după tine va veni un om alb, așa cum o zăpadă vine după alta. Șelega noastră scumpă, ai să-l aștepți pe Șeleg?
Șelega nu l-a așteptat pe Șeleg, nu-i spusese nimeni de el pentru ca ea să îl aștepte. Din ziua nașterii nu-și amintea nimic, iar vorbele tatălui ei nu s-au mai repetat. Șeleg a venit singur, fără să fie așteptat, după treizeci de ani. Cînd a întîlnit-o prima dată pe Șelega, a întîlnit, de fapt, o voce, apoi un miros de parfum de flori albe și în cele din urmă un corp. Mă cheamă Șelega, am mers cu ochii închiși și m-am rătăcit, îmi caut un loc. Puțin a lipsit ca Șeleg să-i spună că l-a găsit. Ningea.
